În incursiunile noastre cu bicicleta prin acele locuri nu ne-am gândit că vom ajunge să-i explorăm misterele subterane. La doar 5km de zona de coastă, în apropiere de Poreč se află o peşteră numai bună de vizitat: Baredine. Denumirea îi vine de la cuvântul bared, folosit de localnici pentru terenurile din jur. Înconjurată de culturi de viţă de vie, peştera pare un obiectiv turistic pierdut prin hăţişul de străzi şi străduţe ce pornesc de la şoseaua principală şi se ramifică în lung şi în lat pe întreg teritoriul Istriei. Marcajele bine poziţionate ne-au dus însă fără probleme la punctul de acces. După o scurtă aşteptare (obligatoriu însoţiţi de ghizi autorizaţi), am coborât. Nu există lift, doar o scară metalică solidă duce către măruntaiele pământului.
Cunoscută din vremuri de demult, Baredine nu este chiar cea mai vestită formă carstică din zonă. Undeva in interiorul peninsulei se află Pazin, o peşteră ce a constituit una din sursele de inspiraţie pentru Jules Verne. Până acolo mai aveam de pedalat ceva, aşa că ne-am oprit la Baredine. Având o lungime de aproximativ 300m şi o adâncime maximă de 132m, peştera pare mică dar ascunde multe minunăţii, fiind declarată în 1986 monument al naturii. Din 1995 este deschisă publicului larg.
Pe parcursul celor 45 de minute ne-am simţit adevăraţi exploratori, cotrobăind printre stalactitele şi stalagmitele bine iluminate din cele 5 încăperi principale care se termină brusc într-un lac subteran. În lumina opacă a lanternei, lipită de ghid pe una din roci am aflat despre numeroase vieţuitoare fosilizate în structura pietrificată a stalactitelor. Peştera găzduieşte însă şi fiinţe vii. În lacul mai sus amintit îşi duce veacul, la fel cum văzusem cu ani în urmă la Postojna, un mic amfibian orb de peşteră. Se numeşte Proteus Anguinus Laurenti şi este o combinaţie de peşte-reptilă, lung de 10-15cm, de culoare deschisă (datorită lipsei de pigmenţi) şi dotat cu picioruşe. Este un animal unic, fiind foarte rar întâlnit prin alte zone. Nu prea iubeşte blitzul aparatului foto, motiv pentru care nu se arată oricărui vizitator. Norocul nostru, în acea zi am văzut chiar doi.
Pe lângă această “şopârlică”, am avut ocazia să dăm la intrare peste o broască mare ce ni s-a părut a fi un pic râioasă. Stătea neclintită, ca un paznic în exerciţiul funcţiunii, moment numai bun pentru un portret. Ni s-a explicat că mai există una, pierdută undeva prin peşteră. Ca să vezi, şi ăsta are pereche.
La ieşire ne-a întâmpinat (lângă inevitabilul magazin de souveniruri) un măgar posac, mult prea plictisit de valurile de turişti cu care se lăsa pozat. Să mai spunem că în apropierea peşterii se află un muzeu de tractoare vechi (de epocă, am spune) pe care nu am mai apucat să-l vedem. Scurta vizită în subteran a fost cât se poate de binevenită. Am încălecat pe-o şa (de bicicletă) şi am pornit mai departe pe tărâmul fertil al Istriei.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
